Nea’ Marcel şi dispariţia Poliţiei Judiciare.

 

Aloo, nea ‘ Marcele, zilele astea ai fost atât de ocupat cu datul pe teveu, cu răspunsurile pe pagina matale de facebook, în fine, răspunsuri pe care nu le dai decât cui vrei şi la întrebările care nu deranjează, încât mai uiţi, ce să faci, tot om eşti, de adevăratele probleme ale pălmaşilor pe care, cum grăieşti, cu umilinţă îi conduci…Nea’ Marcele, să nu vezi mătăluţă că prin teritoriu bate vântul după şefii de post, că nici acum, ce ţi-e şi cu pandemia asta, nu le-au venit băieţilor ceferticatele de judiciarişti ? Mai rău, nea’ Marcele, etete că au trecut taman trei luni , termenul ăla prevăzut în Legea 364/2004, care reglementează organizarea şi funcţionarea Poliţiei Judiciare, biensur, modificat cu ordonanţa urgentoasă a guvernerului, 20/2020, care lege şi ordonanţă zice la art. 2, al. 4 , “calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.” Altfel spus, dă-i dracului de pălmaşi, aştia de prin praful judiciarului, pot  preda  doar  în învăţământ dacă vor să îşi suplimenteze veniturile şi aşa , în tradiţie liberală, e foarte sigur că poliţiştii care vor beneficia de asemenea oportunităţi, sigur nu sunt ofiţerii şi agenţii operativi, că doar se cunoaşte, doar şefii predau pe la facultăţi de colţ de stradă particulare… Şi dacă tot ai dat cu articolul ăsta în poliţiştii de la Judiciar, atunci de ce nu li se compensează acestora îngrădirea unui al doilea job cu vreo sumă de bani ? Că ştii matale, un judicarist cu fo’ douăş’cinci de ani în spate, ia fabuloasa sumă de 160 de lei ca spor de suprasolicitare neuropsihică, evident , ca să fie tacâmul complet, la nivelul anului 2018 !  

Nea’ Marcele, foarte probabil, matale nu ştii cu ce se mănâncă munca de judiciar, nici ceea ce presupune să transformi un poliţist într-un judiciarist cu experienţă, adicătelea ani mulţi în stradă şi în mediile operative, altfel zis, nea’ Marcele, acolo în tranşee, între hoţi, târfe şi bandiţi, că doar informaţia nu o ia judiciaristul de la televizor, teatru sau bibliotecă … Dacă nu mă crezi, întreabă-ţi consilierii, ai câţiva care chiar ştiu ce înseamnă munca de judiciar. Şi să mai ştii că atunci când ăştia de la sindicate, din care pe unii matale i-ai vrea spânzuraţi de poarta IGPR-ului, te-au tras de mânecă şi au atenţionat că dezastrul din Poliţia Judiciară, dacă nu este oprit, duce pur şi simplu la dezintegrarea acesteia, matale nu prea ai prestat în acest sens, se vede cu ochiul liber, de la Judiciar se pleacă în draci, meseriaşii sunt rara avis şi nici un poliţist cu scaun la cap nu se înghesuie să vină la un program nenormat, la câteva sute de dosare cu AN şi la mizeriile pe care trebuie să le suporte uneori din partea unor şefi care au fost secretari BOB sau ingineri constructori…

Că pe statistici stai bine, nea’ Marcele, asta o ştie orice judiciarist bătrân, statisticile sunt pentru retardaţii din minister, că degeaba aduci la Judiciar băieţi noi din şcoală, este bine şi aşa, iar eu am văzut,cel puţin la noi în judeţ, câţiva flăcăi care promit, asta e bine, dar un judiciarist bun se formează, dom’ ministru, în vreo 10 ani…Cu condiţia să aibe un parvenit bătrân care să îl înveţe munca asta , dar de unde nu e, nici Bărbosu’ nu cere…  Şi până la urmă e simplu, nea’ Marcele, plăteşte băieţii la adevărata muncă pe care aceştia o fac, cu 160 de parai nu îşi cumpăra nici suta aia de Jidvei, n-ajunge…

Şi nici nu poţi să trimiţi în teren să îţi culeagă informaţii, vreun şef de la Logistică, uno, ăla nu ştie ce e aia o informaţie, secundo, nu ştie de unde să o apuce şi nici să o valorifice. Şi e păcat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.