Competenţă extremă la Ambulanţa cărăşeană.De la iubire neîmpărtăşită , la profesionalism extrem.

 

Dacă Scorsese sau Zeffirelli s-ar fi născut prin judeţul meu, foarte sigur ar fi trântit măcar  un miniserial care să facă celebru Serviciul de Ambulanţă Caraş Severin. De altfel, în lumina ultimelor evenimente din interiorul acestei instituţii, celebritatea, mai mult sau mai puţin voită a actorilor principali, tinde să depăşească graniţele judeţului , iar Leonard ăsta al Caprei de judeţ, împreună cu Natalie Portman de Caransebeş, cu certitudine că îşi pot face o carieră în cinematografie, dar doar după ce  îşi vor pune în cui halatele de medici. Care halate, s-au ofuscat şi ele vis-a-vis de purtători. 

După scandalul cu iz de telenovelă columbiană, cu intrigi amoroase, filaje şi toate cele, ex de acum, managerul, a fost trimis acasă de băieţii de la DIICOT, i s-a arătat degeţelu’ şi a fost certat de flăcăii de la filaj, păi cum să le ia dom’ director munca, ce, el e specializat în filaje, interceptări şi alte de-astea, aşa că i-au arătat poliţiştii cum devine cazul cu filajul şi ancheta, după care, în tradiţie politică băştinoasă, dom’ doctor şi-a pierdut scamnul, cum ar zice bănăţeanul. Şi asta nu ar fi reprezentat o tragedie, poate este mai bine că toată activitatea de spai a managerului a fost oprită, altfel, Doamne fereşte, începeau unii să vorbeşte despre şpăgile cerute la angajarea în Serviciul de Ambulanţă şi atunci era bai, cazarea la Pensionul Popa Şapcă se putea termina mult mai târziu, dar atunci când aduci în fruntea acestui serviciu, unul din Matusalemii Ambulanţei, parcă se schimbă daravera. Că doar madama a urlat ca din gură de şarpe , ciudat, asta e o vorbă din popor, eu, unul, nu am auzit vreun şarpe să urle, în fine, e un adevăr şi p-acilea,numai că atunci când tante Danela a fost trimisă acasă, a dat în politic ca-n şuba ruptă şi a acuzat pisidiul cu subiect şi predicat, că l-a favorizat pe dom’doctor Truică, uitând în inocenţa ei că a fost unsă pe post în acelaşi mod şi a stat pe la Ambulanţă fo’ nouă anişori de vis !…

Nu contest profesionalismul celor doi actori, pardon, manageri, despre asta vorbesc angajaţii serviciului şi unii vorbesc şi pun deştu’ pe rană, dar îmi pun o întrebare care e firească, nicidecum retorică . Adicătelea, cum mama lui dracul, se face că întotdeauna când trebuie modificată schimbarea , musai trebuie să apară câte un scandal şi de ce, tot de fiecare dată, trebuie reactivate vechile fosile, mai toate implicate în câte un scandal ? Nu mai are ambulanţa cărăşeană medici care ştiu carte şi sunt deasupra mizeriilor ? Este obligatorie numirea acestor ,actuali şi foşti, numai de la Caransebeş ? Reşiţa , Oraviţa, Bocşa sunt în criză de medici ambulanţieri ? Sau cei doi actori sunt unici şi de neînlocuit ? Pentru că vedem , ciclic, la vremuri noi, sunt tot ei, ai lor, ai celorlalţi, numai ai noştri, nu ! 

 

foto preluată din Express de Banat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.