Serghei Baban , Mario Alint şi monologul pisicii după vărsarea unturii – next episode

 

– Ce îţi e şi cu politica asta locală, zise pisica în faţa borcanului cu untură, când ţi-e lumea mai dragă şi crezi că poţi sta liniştită să îţi faci toaleta la unghiuţe şi la blăniţă, e musai , se schimbă modificarea prin Pădurea Bucureştiului  şi vin ăştia cu idei tâmpiţele, cică de schimbare, să îţi dea peste cap toate privilegiile, să îţi astupe potecile bătătorite cu greu în Padurea Locală  şi să aducă în locul tău, loc câştigat cu sudoarea minţii şi inteligenţa frunţii, pardon, invers, nişte animăluţe anonime ! Sanchi ! Păi, prima şi prima  crimă de ucidere a fost aducerea coiotului ăla de Alint ! Da ! Ce caută el în media locală ? Şi ce dacă a fost corespondent de răzbel în Socenistan, ce mare brânză a făcut acolo şi ce mama lui dracul, de pericole a înfruntat, doar avea centura de castitate la el ! Mă rog, vestă antiglonţ, da’ tot aia e ! Aaa, mai şi scria ? Nesemnificativ, asta poa’ să o facă oricine , ce dacă scrie de fo’ două’j’ de ani ?… Şi Baban ăsta, adus de mânuţa stângă a Muminiţei, ce, o fi şi ăsta spionu’ din conservă ? Băă, agramaţilor, poi io am cunoştinţe, mi se fâlfâie de expertiza voastră şi de scriiturile voastre  ! Mda, nu pot să o bag la înaintare pe Mumi, clar, mă lovesc la ceas, Baban a venit singur, da’ după mine, a greşit oraşu’, trebuia să rămâna la Timişoara, avea acolo toată Pădurea Verde !  Un moldovean, nu alta, că doar ştiu io că e de prin Severin…  Da’ ce, io am venit politic ? Hai sictir d-acilea, pe mine m-a dus glagoria, poi eu mor şi om ca mine nu mai găsesc neam ! …Eu să îmi jicnesc  animăluţele de companie din redacţie ? Blasfemie de lez majestate ! Cum, mă, să zică aia că o trăgeam de păr ? Adevărat , făceam asta să anunţ sfârşitul şedinţelor de redacţie, altfel, mediocrii ăia iluştrii dormeau când vorbeam io şi atunci aia ţipa, doar după şedinţă chemam femela de serviciu să strângă ăia doi saci de păr rămaşi. Băă, nemernicilor, păi toate animăluţele din redacţie mă iubeau până la lacrimi , e limpede ca nămolu’, păi ce răvaşe primeam io de ziua mea când m-am născut, de la animăluţe, nici nu vreţi să ştiţi, mda, scrisul şi ideile nu erau toate ale lor, da’ nu mai contează. Ce camere de luat vederi, mă ?  Ifonu’ meu e atât de performant, că vă vedeam de pe ledul din maşina de spălat vase de acasă , da’ ce, pentru asta trebuia fo ‘ patalama legală, că doar e colţu’ meu de pădure  ! Da, bă, am adus şi io o canapea străineză în căruţa instituţiei,ei, nu chiar o canapea, parcă să zic, erau  şi fo’ două colţare, da’ nu era să recunosc,io am recunoscut ca o călugăriţă  doar de canapea, aşa e feişăn,dar sînt gata să plătesc benzina, şoferul, diurna, pagubele aduse pădurii…Şi gîpîsîul era setat pe Reşiţa-Timişoara,tot la fel cu Vîrşeţu ‘… Aloo, glumesc, doar ştiţi asta, nu ? Degeabă o dă acum în adevărăciuni căruţaşu’ instituţiei, probele vorbeşte ! Ca să ştiţi, nemernicilor, v-am reclamat în Camera de Abuzăreală din Şparlamentul Pădurii, să vedeţi ce vă daţi voi de-a dura din instituţie, una sînt io, degeaba , comisia aia la care voi aţi spus despre mine numai adevăruri neadevărate,aia nu e  de calibru’ meu. Başca de faptul că nu mă poate agăţa, că io , nici nu fug, nici nu mă impiedic, da’ am tahecardie, ştiţi voi, ţăranilor, ce e aia, tahecardie ?  Tahecardia este atunci când inima, care o fi ea şi pe unde s-o afla, o ia razna şi  bate ca expresu’ care trece pe lângă personal, ca Ben Jhonson pe lânga Măzăran  şi atunci, inculţilor,aşa zice wikipedia,tahecardia este cauzată de supradozarea unor aspirine precum digoxin sau teofilină, insuficienţă cardiacă, pneumonie sau tulburări metabolice, consum exagerat de alcool, tiutun, ori emoţii puternice. Iar voi, ţărănoilor, m-aţi îmbolnăvit de emoţionare, de nu mă poate găsi comisia, nici dacă mă caută în dos !  Şi când mă voi întoarce, pe mulţi o să vă aplaud cu repeziciune ,o  să vă împing pe  scări  şi să vă dau cu blend-a-med pe colgate !  Aloo, o să vă aştept la poartă cu fiola, aceeaşi  pentru toţi, sînt obişnuită să dau fiola la suflat, am mai făcut asta, am vrut să îi dau uneia din redacţie fiola, prea era beată,adevărat, am cam greşit-o atunci, respectiva avea doar hemoragie, era bolnavă, ulterior a fost operată, ce mai tura-vura, tahecardie-hemoragie, tot boli se cheamă că sînt , iar coana respectivă era o victimă colaterăloasă ! Băă, ţărănoilor, eu am pile şi la vrăjitoarea aia mare de la Lugoj, aia care ghiceşte în gresie , pe lîngă care Baba Vanga e pistol cu apă. Şi mi-a spus aia că în următorii cinşpe ani mă dă jos de pe scaun doar smurdu’, da’ şi ăia o fac doar dacă au procură !… Voi, ţărănoi iluştri, nu vedeţi că nimeni nu pleacă după ce e uns ? Nu pleacă el, ăla de la consiliu, vicele, au dat în el  ca în şuba ruptă şi…canci, nu se mişcă ! Nu pleacă nici ăla de la miliţia Padurii şi pe ăla îl împing ăştia pe scări, atuncia  cum să mă cărăbănesc io ? 

Şi ca să vă intre în cap, io sînt veşnică ! Şi să vedeţi audienţă de mâine, atunci când vine în redacţie şi Organ, şi Parcel Mela şi John Ciomoalcă,şi Laluca Murcan şi Puiorel Monta  şi …Muminiţa, dacă vrea Baban cu Alint, că io sînt miloasă din blană, mai încales dacă rămân ăştia la butoane …

Prezentu’ e un  plamfet, înghiţiţi-l aşa cum e. Am zis.

2 gânduri despre „Serghei Baban , Mario Alint şi monologul pisicii după vărsarea unturii – next episode”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.