Dragoste cu forţa la Radio Reşiţa sau violul cu acordul victimei

Mare zarvă, mare, la sediul Radio Reşiţa ! După toate scandalurile şi clarităţile neclare din ultima perioadă , scandaluri generate, după unii, de refuzul managerului postului de a înălţa zmeul din funcţie, după alţii, mai puţini, de mutările politice subterane şi atacurile la un scaun râvnit de mulţi catindaţi, azi s-a mai derulat un episod care nu face decât să confirme că la Radio Reşiţa nu s-a încheiat sub nici o formă conflictul dintre părţi. 

 

radio 1

Păi să vedem, prin 2012, actualul manager a fost uns cu toate cele şi cu tot tacâmul, pe timpul guvernării PSD , aşa că e cam forţată acuzaţia managerului , cum că tot ceea ce se întâmplă acum e politizat, pesedizat, sau cum o mai fi …Încă puţin şi se va vorbi despre penelizare şi atunci să vedeţi alţi potentaţi care sar la gât  pentru un scaun…

Că postul a fost câştigat prin concurs la vremea respectivă de actualul manager, nu sânt dubii, cam aşa se câştigă posturile în ultimii ani prin mai toate deconcertatele Patriei, ca în Caragiale, concursul se ţine joi, postul e ocupat de marţi. Aşa se face că Mihai Anghel, baştanul de la Radio Timişoara, depune o mică plângere pe la DNA, precum zice gura târgului, în care face vorbire cu subiect  şi predicat  despre faptul că la data concursului ar fi fost condiţionat de Ovidiu Miculescu, mahărul SRR, să dea o notă mai mare actualului manager, în dauna Oanei Cenan Glăvan, care, între noi fie vorba, în materie de radio şi jurnalism nu se putea compara cu distinsul câştigător al postului. Îşi mai aduce aminte cititorul că ulterior, Ovidiu Miculescu a fost uns şi înnobilat taman-direct-exact cetăţean de onoare al Reşiţei şi într-un cadru festiv, s-a împropietărit cu Cheia Oraşului , donată cu multă mărinimie de fostul premare, Stepi, după care acesta a plecat la Timişoara. Nu că ar fi vrut el. 

Dacă în 2012, la preluarea frâielor Radioului reşiţean de către actualul manager contestat, postul emitea 24 de ore din 24 şi în interior lucrau 100 de angajaţi şi colaboratori, până în 2016, 60 de angajaţi şi colaboratori au părăsit radioul reşiţean, mai mult, prin iunie 2016,o comisie de control  confirmă subdimensionarea aparatului tehnic şi redacţional şi alte nereguli în pontaje. Cu o parte din cei plecaţi am vorbit, pe alţii îi cunosc pentru profesionalismul lor, iar nemulţumirile acestora, la unison, se referă la comportamentul managerului , atitudinea acestuia nemafiind tolerată de angajaţi. Este de notorietate , asta o ştiu din presă, să nu fiu acuzat că am caramangit vreun secret ştiut de toţi, o perioadă de timp, acuzaţiile la adresa managerului au fost destul de multe, iar unele au venit din partea unor jurnalişti de Bucureşti. Ba că managerul a folosit maşinile firmei în interes personal şi ar fi forţat şoferii să întocmească foi de parcurs fictive, ba că ar fi folosit autoturismul radioului pentru excursii în străinătate , asta cu folosirea telefonului de serviciu în interes personal pentru convorbiri internaţionale, nu se pune, e doar contravenţie,hi,hi,hi….Goana dupa trafic pe internet a managerului , a dus site-ul Radio România Reşiţa  la stadiul de can-can, astfel nu se explică unele ştiri fake, precum cea în care se făcea vorbire de bananele infestate cu HIV , iar ascultătorul reşiţean ,nici că era interesat dacă Denisa Manelista e pe moarte sau nu, dacă a născut chiar pui vii…

radio 2

Pentru toate acestea şi multe altele, că mai sânt multe, o parte din radionauţi au dat cu plângeri la Bucureşti, doar că onor Comisia de Disciplină a Societăţii de Radiodifuziune s-a făcut că plouă , iar asta a făcut ca azi, cea mai mare parte a acestora să iasă din rând, un lucru firesc şi democratic. Da’ dacă menegerul nu vrea , neam, să dea ochii cu onorabila comisie, nu vrea şi gata ! Ce, e obligatoriu ca distinsa jurnalistă să fie controlată ? Nu mai poate omul să facă ce vrea în parohia lui, că aşa crede el, că e a lui, că, hop, ăştia cu controlu’ ! Ce mojici, dom’le ! Şi angajaţii ăştia, o pacoste, dom’le, ce atâtea fiţe şi doleanţe din partea lor, până la urmă ei sânt sclavi pe plantaţia managerului !…Şi ce, când cade comisia în oraş nu mă pot îmbolnăvi subit ? Ba se poate, bibicilor, da’ dacă voi nu mă vreţi…o ştiţi pe asta nu ? A zis-o Florin Salam, aaa, nu el, cred că ăla micu’, Adi Minune, a scos-o pe guriţă, tot un drac, un clasic în viaţă ! 

Coane Mario Balint, îţi dau un sfat prietenesc, doar te iubesc de-mi sare smalţu’, ştii asta, când eşti la Radio şi te apleci, ai mare grijă , vorba proverbului , dragă, dragă, pân’ ţi-o bagă !  …Iar matale, musiu Taban, nu faci parte din calculele, pe matale te penetrează ăştia cu grade ! Da’, fraţilor, mergeţi înainte, vorba lui Lauriel  Murphy, se poate şi mai rău. Una peste alta, felicitări sincere pentru băieţii şi fetele radioului nostru, care băieţi şi fete azi au avut coloană vertebrală. Bravos ! 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.